☰
Autor: Dr. Sorin Ioacără
Modificat: 9 noiembrie 2020
Diabetul zaharat: Răspunsuri și Soluții
Descoperă aici: Complicații acute | Complicații macrovasculare | Neuropatia diabetică | Retinopatia diabetică | Boala renală cronică
În această pagină veți găsi informațiile de bază despre principalele complicații ale diabetului zaharat. Diagnosticul diabetului zaharat de tip 1 se poate face cu ocazia unei complicații acute hiperglicemice extrem de periculoasă, numită cetoacidoză diabetică. Debutul real al diabetului zaharat de tip 2 poate să fie cu mulți ani anterior punerii diagnosticului deoarece o creștere ușoară a glicemiei poate să persiste mulți ani fără niciun simptom.
Expunerea pe termen lung la valori glicemice mai mari față de normal poate duce la apariția unei complicații cronice, cum ar fi neuropatia diabetică. Simptomele de furnicături, amorțeală, ca un curent electric la nivelul picioarelor poate determina vizita la medic și punerea diagnosticului de diabet.
Complicațiile acute ale diabetului zaharat pot apare oricând după debutul diabetului. Uneori diabetul zaharat este diagnosticat cu ocazia unei astfel de complicații. Complicațiile acute apar însă și după mulți ani de evoluție a diabetului, fără să devină în acest fel cronice. Ele își păstrează denumirea de acute deoarece factorul declanșator acționează pe o durată relativ mică de timp.
Există două categorii mari de complicații acute ale diabetului zaharat:
Singura complicație cu glicemie mică a diabetului zaharat este hipoglicemia. Dintre complicațiile acute asociate cu hiperglicemie recunoaștem cetoacidoza diabetică, starea hiperosmolară hiperglicemică și acidoza lactică.
Hipoglicemia are un capitol dedicat. Ea reprezintă orice scădere a glicemiei la valori de sub 70 mg/dl (3,9 mmol/l). O scădere sub 54 mg/dl (3 mmol/l) reprezintă o hipoglicemie de nivel 2, numită și clinic semnificativă.
Simptomele hipoglicemiei determină pacientul să acționeze pentru rezolvarea sa. Atunci când pacientul nu este în stare să ia singur măsurile care se impun pentru a ieși din hipoglicemie avem o hipoglicemie severă (indiferent de valoarea glicemiei).
Sindromul de nerecunoaștere a hipoglicemiei este un factor de risc major pentru coma hipoglicemică. El poate fi tratat prin evitarea strictă a hipoglicemiilor pentru două săptămâni.
Cetoacidoza diabetică are un capitol dedicat. Principala cauză a hiperglicemiei este lipsa unei cantități suficiente de insulină în organism. În absența unei cantități suficiente de insulină ficatul va transforma grăsimea din sânge în corpi cetonici. Din acest motiv, principala anomalie din cetoacidoza diabetică este în metabolismul lipidic, nu în cel glucidic.
Corpii cetonici sunt acizi organici destul de puternici și pot duce la acidoză metabolică. Netratată, această acidoză metabolică poate duce treptat la comă și chiar deces.
Prezența în sânge a unei cantități minime de insulină va opri foarte eficient transformarea acizilor grași liberi (lipide) din sânge în corpi cetonici la nivelul ficatului. Această cantitate de insulină este însă insuficientă pentru a ține în frâu creșterea glicemiei.
Apare astfel o situație particulară în care nu se poate produce cetoacidoza diabetică prin lipsa de producție a corpilor cetonici, dar cu hiperglicemie severă. Glicemia este de peste 650 mg/dl (36,1 mmol/l), iar uneori de peste 1000 mg/dl (55,6 mmol/l).
Starea hiperosmolară hiperglicemică este specifică diabetului zaharat de tip 2. Ea apare la un pacient în general mai în vârstă, cu o durată lungă de evoluție a bolii.
Complicațiile cronice ale diabetului apar după cel puțin 3-5 ani de evoluție a bolii. Ele pot fi prezente chiar la diagnosticul diabetului de tip 2 deoarece acesta poate surveni după mai mult de cinci ani de evoluție nediagnosticată a bolii. Principalul defect din spatele acestor complicațiilor îl reprezintă alterarea severă a vaselor de calibru mic și foarte mic. Motivul pentru care aceste vase se deteriorează îl constituie expunerea la glicemii mari și la variațiile importante ale acesteia. Pot fi însă afectate și vasele de calibru mare.
Complicațiile macrovasculare se referă la afectarea vaselor de calibru mai mare. În diabetul zaharat, ateroscleroza apare mai repede și evoluează mai rapid. Vasele coronare au leziuni multiple, care tind să fie localizate mai aproape de terminarea lor. Din acest motiv punerea unui stent este adesea ineficientă.
Pentru tratamentul unei artere coronare înfundate la un pacient cu diabet este mai bine să se facă operație de bypass aorto-coronarian. Afectarea vaselor coronare se manifestă prin angina pectorala, atac de cord (infarct miocardic) sau insuficientă cardiacă.
Afectarea carotidelor poate duce la accidente vasculare cerebrale, amețeli sau tulburări de vedere. Înfundarea vaselor de la picioare poate duce la durere la mers, ulceratii si gangrene ale membrelor inferioare.
Complicațiile microvasculare ale diabetului zaharat se referă la afectarea vaselor mici, de tipul capilarelor și arterelor foarte mici (arteriole). În funcție de locul în care se desfășoară acest proces patologic distingem retinopatia (afectarea retinei), boala renală cronică (afectarea rinichiului, numită uneori nefropatie) și neuropatie (afectarea nervilor). Principala cauză a apariției acestor complicații este hiperglicemia.
Etiopatogenia complicațiilor microvasculare ale diabetului zaharat include factori metabolici, hemodinamici, citokine, factori de creștere, componente ale complexului complementului sanguin. Ei acționează atât în interiorul celulelor, cât și în jurul acestora.
Retinopatia diabetică poate duce la orbire fie prin componenta sa de retinopatie diabetică proliferativă, fie prin cea de maculopatie diabetică. Retinopatia diabetică proliferativă înseamnă apariția la nivelul retinei a unor vase de sânge noi, cu pereți foarte subțiri și care se sparg ușor. Maculopatia diabetică se referă la îngroșarea retinei în zona centrală (macula), unde se află vederea în culori.
Stadiile precoce ale retinopatiei diabetice nu sunt însoțite de simptome. Ele pot fi descoperite doar dacă se face examen fund de ochi. Tratamentul stadiilor amenințătoare ale vederii se face prin fotocoagulare laser sau prin injecții intraoculare ale unei substanțe ce inhibă dezvoltarea vaselor mici și fragile.
Termenul corect pentru afectarea renală din diabetul zaharat este de boală renală cronică diabetică. Atunci când aceasta este însoțită de eliminare urinară crescută de albumină se poate vorbi de nefropatie diabetică. Majoritatea cazurilor evoluează însă cu eliminare urinară normală de albumină. Principala modalitate de prevenție a bolii renale cronice este controlul optim metabolic și tensional.
Cea mai mare parte a excesului de mortalitate adus de diabetul zaharat se datorează apariției și apoi progresiei bolii renale cronice. Evaluarea funcției renale la pacientul cu diabet zaharat se face anual. Ea constă în determinarea ratei estimate a filtrării glomerulare (eGFR) și a eliminării urinare de albumină (raport albumină / creatinină).
Neuropatia diabetică somatică și vegetativă are un capitol dedicat. Cea mai frecventă formă întâlnită este neuropatia diabetică periferică senzitivă. Ea afectează aproximativ o treime din pacienții cu diabet. Principalele simptome sunt furnicături, amorțeală, înțepături ca de curent electric, senzație de mers ca pe niște pernuțe. Aceste simptome apar prima data la nivelul tălpilor și progresează ulterior până la glezne (neuropatie "în șosetă"). Cea care scade însă cel mai mult calitatea vieții este neuropatia vegetativă severă.
Neuropatia crește foarte mult riscul de apariție a piciorului diabetic. O formă extremă de picior diabetic este apariția piciorului Charcot.