Autor: Dr. Sorin Ioacără
Modificat: 1 noiembrie 2021
Diabetul zaharat: Răspunsuri și Soluții
Lista principalelor zece categorii de diferențe între diabetul de tip 1 și cel de tip 2 este următoarea:
Indicația de a urma tratamentul antidiabetic este pentru supraviețuirea imediată în tipul 1 de diabet. Dimpotrivă, în tipul 2 de diabet, pacientul poate supraviețui destul de mult timp fără să urmeze tratamentul recomandat inițial (de obicei pastile).
În diabetul de tip 2 insulina se introduce pentru un mai bun control metabolic. În absența ei glicemiile pacientului ar fi necontrolate, dar viața nu ar fi în pericol imediat. Pacientul cu diabet de tip 2 poate de fapt să supraviețuiască destul de mult timp cu glicemii de 200 mg/dl (11 mmol/l).
În ceea ce privește opțiunile de tratament, numărul acestora este net mai mare în tipul 2 de diabet. Antidiabeticele orale reprezintă medicația de bază pentru mult timp în diabetul de tip 2. Total opus, în tipul 1 de diabet, pastilele nu le utilizăm decât prin excepție și doar ca medicație ajutătoare.
În diabetul de tip 1, toți pacienții primesc insulina din momentul debutului clinic cu hiperglicemie persistentă. În diabetul de tip 2, chiar dacă o parte pot primi insulină temporar la momentul diagnosticului, majoritatea vor iniția insulina mult mai târziu în evoluția bolii.
De regulă sunt mulți ani de tratament cu alte opțiuni terapeutice în afara insulinei până aceasta este introdusă definitiv. În plus, primul tratament antidiabetic injectabil utilizat de regulă în diabetul de tip 2 nu este insulina, ci analogul de GLP1.
Diabetul zaharat de tip 1 reprezintă aproximativ 10% din totalul cazurilor de diabet înregistrate în populația de toate vârstele. Drept urmare, diabetul de tip 2 este net mai frecvent întâlnit comparativ cu cel de tip 1.
Totuși, dacă analizăm doar populația cu vârste sub 25 de ani, vom constata că diabetul de tip 1 reprezintă aici 90% din cazuri. Într-adevăr, la copii și tineri, diabetul de tip 1 este clar mai frecvent comparativ cu cel de tip 2.
Inevitabil, după vârsta de 50 de ani, procentul celor cu diabet de tip 2 depășește treptat 90-95% din totalul cazurilor. Practic, la vârste mai înaintate, cazurile de diabet de tip 1 ajung să nu mai fie observate în „oceanul” de cazuri de tip 2.
Elementele stilului de viață modern, occidental au un impact relativ mic asupra riscului de apariție a diabetului de tip 1. În schimb, acest impact este major asupra diabetului de tip 2. Este vorba aici în special de obezitate și sedentarism.
Simptomele hiperglicemiei au o evoluție accelerată în diabetul de tip 1. Aici, noi simptome se adaugă de la zi la zi. Cele deja existente se înrăutățesc pe durata a 1-2 săptămâni. O evoluție mai lentă, pe mai mult de o lună constituie excepția, nu regula.
Prin contrast, în diabetul de tip 2, o simptomatologie ușoară poate persista câțiva ani buni. Pot trece chiar și zece ani până când simptomele ușoare sau medii să deranjeze suficient pacientul încât să meargă la medic. Evoluția rapidă, pe parcursul a câteva zile sau săptămâni constituie excepția nu regula, în acest caz.
În diabetul de tip 1, glicemia crește consecutiv prăbușirii concentrației sanguine de insulină. Celulele beta pancreatice care secretă insulină sunt distruse aproape în totalitate în stadiul 4 al diabetului de tip 1. Drept consecință, concentrația insulinei în sânge ajunge la valori de sub 1% din normal. Glicemia crește în acest caz ca o consecință directă a lipsei absolute de insulină.
Radical opus, în diabetul de tip 2 concentrația sanguină a insulinei rămâne similară cu cea a indivizilor fără diabet, chiar și pe termen lung. Un procent de cel puțin 10% din celulele beta pancreatice supraviețuiesc dincolo de zece ani de evoluție a diabetului.
Esența problemei constă în faptul că în tipul 2 de diabet avem o cerere de insulină din partea organismului de cinci ori mai mare față de cea a individului fără diabet. Glicemia crește în această situație prin nepotrivirea dintre cerere (prea mare) și ofertă (nepotrivit de mică).
Oprirea tratamentului în diabetul de tip 1 echivalează cu un risc de 100% pentru intrarea în cetoacidoză. Aceasta apare după un interval de timp care variază de la 12-72h în funcție de particularitățile individuale ale pacientului.
Oprirea tratamentului antidiabetic oral în diabetul de tip 2 se asociază cu un risc neglijabil de instalare a cetoacidozei. Chiar și cei care fac tratament cu insulină pot să nu intre în cetoacidoză, dacă mai păstrează suficientă secreție reziduală de insulină.
Glicemia poate crește mult peste 500 mg/dl (27,8 mmol/l) în acest caz, dar cetoacidoza poate lipsi. Persistența unei cantități minime de insulină în sânge care blochează producția de corpi cetonici din ficat este explicația acestui fenomen.
Din păcate, în diabetul de tip 1 nu există la acest moment măsuri eficiente de a face prevenție. Combaterea sedentarismului și a obezității au unele beneficii, dar amplitudinea lor este mică în ceea ce privește prevenția diabetului de tip 1. O speranță în acest sens pare să apară din vaccinarea anti rotavirus și utilizarea unui preparat numit teplizumab.
Cu totul altfel este situația în diabetul de tip 2. Aici, scăderea în greutate și combaterea sedentarismului pot reduce la jumătate riscul de apariție a diabetului la cei cu prediabet. Vaccinarea anti rotavirus și teplizumabul nu oferă însă beneficii dovedite în prevenția diabetului de tip 2.
În prezent nu se poate pune problema unei vindecări a diabetului de tip 1 care a intrat deja în stadiul 2 de evoluție. Activitatea de cercetare a înregistrat recent unele progrese semnificative în stadiul 1 (teplizumab).
Chirurgia metabolică aplicată la un pacient cu diabet de tip 2 și obezitate stadiul 3 poate duce la vindecarea diabetului pentru cel puțin zece ani în unele situații. Acest lucru se întâmplă doar dacă scăderea ponderală este semnificativă (> 30 Kg) și persistentă în timp. O scădere similară doar prin dietă poate duce la același rezultat.
În concluzie, principala diferență dintre tipul 1 și tipul 2 de diabet este dată de motivul pentru care este indicată insulina. Pe locul doi ar fi numărul opțiunilor de tratament disponibile pentru tine. Pe locul trei se regăsește momentul introducerii insulinei în tratament.